Zarva din calendar

Pozitia mea si a membrilor asociatilor Aqvarius e una simpla, pe care sunt sigur ca o veti intelege. Randurile de mai jos (si toate din acest site) sunt nascute din bucuria si necesitatea de a impartasi cu ceilalti ceea ce noi am descoperit impreuna. Facem aceasta mentiune pentru ca adeseori se creeaza o adversitate fata de cel care vine si afirma ca lucrurile stau “putin diferit” fata de cum sunt acceptate de catre marea majoritate. Este o postura “ingrata” pe care ne-o asumam, pentru ca voi sa fiti mai informati, mai sanatosi, mai frumosi si mai voiosi.

I. Introducere

Evolutia mentalitatilor ne ofera astazi posibilitatea de a privi lumea din diferite perspective, ca intr-un joc unde singura conditie a participarii este prezenta imaginatiei dublata de dorinta de a cunoaste.

Libertatea de a schimba punctul de vedere, jocul de-a jaloanele culturale (“Insula din ziua de ieri” a lui Umberto Eco este un exemplu extraordinar de “joaca de-a reperele culturale”), pot oferi astazi sansa ca, jucandu-ne, sa ne trezim privind in ochi viata, adevarul gol-golut. Si asta dupa o mare perioada de “inchizitii mentale”, de renasteri in adancul si singuratatea noptilor, de umanism incarcerat, de revolutii cu ochelari de cal, de modernism negativist, nihilist si absurd, dupa o perioada de sfasietoare nostalgie.

Sa incercam pentru o clipa sa lasam la o parte ceea ce ni se spune ca este realitatea si sa ne aventuram in acel joc de care am amintit din care toata lumea are ceva de castigat…..

Preucupat printre altele de mitologie, de lumea societatilor traditionale, de-a lungul timpului am descoperit o serie de neconcordante intre calendarul oficial si cel al sarbatorilor traditionale, intre aceste amandoua si anumite momente ciclice si cruciale ale planetei.

Pasionat dar si sub imperativul nevoii de a intelege am cautat si am tot cautat, am sapat printre informatii si intelesuri, sprijinit mai mult sau mai putin voit de indelungate discutii cu prietenii, si am reusit sa fac putina liniste in zarva din calendar.

Vreau sa amintesc inainte de toate ca marile sarbatori, atat cele religioase cat si cele populare sunt grefate pe ceea ce ne invata astronomia ca fiind momentele de echinoctii si solstitii. Ar fi de mare insemnatate pentru noi daca am revalorifica echinoctiile si solstitiile si am intelege ca aceste momente sunt cruciale (+), realitati sacre imuabile pentru planeta si pentru noi, si astfel ne-am re-acorda la ritmul planetei care este perfect si de care ne-am indepartat fara sa constientizam.

Calendarul oficial al zilelelor noastre si folosit de intreaga lume pana sa ajunga in forma actuala a suferit dese transformari.

Neexistand nici o intentie (cred), ci datorita imprejurarilor, in timp, aceste schimbari au facut ca data calendaristica a unor sarbatori si obiceiuri sa nu mai corespunda cu realitatea astronomica peste care s-a grefat initial sarbatoarea sau obiceiul printr-un anumit ritual.

Astfel s-a ajuns la un paradox. Traim plini de sfintenie unele sarbatori religioase, participam la unele obiceiuri sau le observam cu interes dar intr-un timp altul decat cel peste care se suprapune ideal si sublim armonia realitatii cosmice, astronomice. Am intrat fara sa vrem in lumea formelor fara fond. Dar, daca ne-am incurcat, sunt convins ca avem puterea sa ne “descurcam”.

II. Plugusorul si anul nou

Intrucat cuvintele sunt vehicol al intelepciunii umane, s-ar cuveni sa pornim intr-un joc in care sa (re)descoperim sensuri pierdute ale unor cuvinte ce definesc anumite realitati, fiindca unele cuvinte ce codifica in intelesul lor realitatea inconjuratoare au suferit un tratament "murdar" ajungand sa nu mai insemne mai nimic pentru om la nivel global.

Este binevenita, chiar necesara aceasta aventura a recuperarii sensului unor cuvinte, tocmai fiindca ele s-au nascut intr-un context definind o anumita realitate si nu alta. Imbogatirea semantica este binevenita, uneori mutatiile semantice sunt necesare, dar pierderea totala a legaturilor cu realitatea ce a nascut un termen este periculoasa fiindca poate crea multa confuzie si ne priveaza de intelesurile originare.

(Facand o paranteza afirm ca reintregirea semantica a unor cuvinte este o provocare pentru realizatorii acestui spatiu virtual, iar eu, personal sunt mahnit ca multe cuvinte ale limbii romane, absolut minunate, au fost uzurpate de dogmatismul religios si rostite in desert de multe voci vibrande de grasimea depusa in practica job-ului numit preotie, ajungand sa fie golite de sensuri pentru multi, sau, mai grav, sa inspaimante, sa indeparteze, sa zgarie la ureche)

De exemplu cuvantul astronomie, uzitat in zilele noastre, mai spune foarte putin din ceea ce inseamna el. Echinoctiu, de asemenea. Des pomenite, ele au devenit din pacate niste notiuni seci. Ele vorbesc impreuna despre o anumita realitate care ar trebui sa intereseze pe oricine si nu la nivel de stiinta, ci la nivel de “a sti pe ce lume traim”.

Cu mult timp in urma aceste notiuni erau intelese in simplitatea lor si tratate dupa importanta cuvenita, subordonata ideii de cosmologie (inteleasa astazi sub acest nume). Si tot atunci anul nou era serbat de echinoctiu, in special in emisfera nordica ce cuprinde cea mai mare parte a uscatului si este de departe cea mai locuita suprafata.

De ce ? Pe 21 martie razele soarelui cad perpendicular pe ecuator incepand sa dezghete pamanturile emisferei nordice, renascand viata. Iar ciclul vietii incepe cu mugurele, cu samanta germinand. Alba iarna este un anotimp al batranetii, iar gerul, gheata si zapada ei sunt decorul cristalizarii intelepciunii umane.

Argumentul dezghetului, al firului de iarba reintors vietii nu este singurul. Tot in acest timp in extremitatea nordica a planetei incepe ziua polara. Iar daca un an poate fi considerat o zi si o noapte polara, inceputul anului (pentru cei din emisfera nordica), desigur, echivaleaza cu primele zori de zi la polul nord.

Care este istoria inceperii Anului Nou la 1 ianuarie? E mai mult decat simpla: in 153 i.Hr. consulii romani au hotarat ca anul sa inceapa pe 1 ianuarie; se pare ca la acea data intrau proconsulii in functie. Aceasta decizie a fost mai degraba administrativa, dar in anul 46 i.Hr., printr-o reforma a calendarului, alaturi de alte modificari, Cezar a hotarat ca prima luna a anului sa fie Januarius.

In Romania Anul Nou este serbat la 1 ianuarie nu de cand e lumea, desi pare surprinzator, ci doar de la sfarsitul secolului XVII – inceputul sec. XVIII. Si daca am ajuns in spatiul cultural romanesc, vreau sa amintesc de o sarbatoare din traditia poporului roman numita “Iesirea la plug” si care se serba pe 9 martie, de echinoctiu. Este un pic derutant daca nu se stie ca existenta acestei sarbatori a fost consemnata in secolul XIX, iar reforma calendarului, inceputa in Occident candva in sec. XIV, a ajuns in Romania abia in 1919, iar rectificarea fireasca a datelor calendarului popular nu a fost niciodata facuta. Citat de Simion Florea Marian in lucrarea “Sarbatorile la romani”, G. Dem. Teodorescu, referindu-se la sarbatorea “Iesirea la plug”, afirma: “Fara a mai starui asupra acestei credinte, faptul demn de reamintit este ca la 9 martie pamantul intra in echinoctiu de primavara, cand incepe aceasta mult frumoasa junie a anului si cand noaptea devine egala cu ziua.”

Revenind la plugusorul amintit de titlu, sa mai facem un pas. Anul Nou actual, serbat la 1 ianuarie, poarta cu sine celebrul obicei numit “plugusorul”. Cand eram mic (si dispus sa fiu mai simplu) nu intelegeam ce cauta plugul si ideea de “arat” in miezul iernii. Chiar nu intelegeam, dar ma linisteam crezand ca fantezia mea e bogata, iar cei mari stiu ei mai bine….

Crescand si ajungand in cautarea mea sa scriu aceste randuri, nu m-am facut aviator ca Antoine de Saint-Exupery, fiindca nici nu stiam sa desenez, fiindca nici nu am desenat ceva mic fiind; dar am inteles de ce lumea vrea sa are si sa semene in miezul iernii cand se intampla ca samanta sa inghete imediat ce ai aruncat-o din mana.

E simplu: schimbarea inceputului de an impusa candva de Caesar la 1 ianuarie, a mutat cu sine si obiceiul “Iesirii la plug”. Astfel se intampla ca (mai ales) taranii ies cu mic cu mare la 1 ianuarie si incep sa are. Si ara si ara si trag brazde dupa brazde. Iar asta, chiar daca acum pare amuzant, nu au facut-o din ignoranta, ci poate dintr-o inversunare data de credinta si respectul fata de traditie, ce i-a determinat sa nu renunte la un obicei specific inceputului de an si vechi de cand lumea. [Sunt convins ca in fata schimbarilor traditiei oamenii sunt foarte sensibili si pot avea reactii stranii] Mai trebuie mentionat ca Plugusorul de il stim cu totii este o varianta raspandita mai ales in Moldova si care a suportat multe slefuiri la nivel estetic. In Transilvania, dar si in alte zone ale ale tarii, Plugusorul pastreaza variante care nu sunt altceva decat o descriere a muncii agrare, un inventar al universului specific cultivarii pamantului.

Candva in mod firesc anul nou se serba la 1 martie, ce coincidea cu echinoctiul, iar un ritual al acestei sarbatori era, printre altele, iesirea la plug, sau Plugusorul.

In anul 1079, in Persia (Iranul de astazi) Omar Khayyam a realizat, la cererea sultanului Melek Sah, unul din cele mai precise calendare din istorie, avand o eroare foarte mica: 1 zi la 4.500 de ani. La 15 martie 1079, dupa calendarul iulian, Omar Khayam a introdus calendarul solar cu ani comuni de 365 zile si cu ani bisecti de 366. “Alternanta anilor bisecti era insa cu totul alta decat cea aplicata in Imperiul Roman. Intr-o perioada de 33 ani erau 25 ani comuni si 8 ani bisecti, intercalarea acetora facandu-se tinand cont de conditia impusa ca, intervalul de 33 de ani, echinoctiul de primavara care era fixat ca inceputul anului sa nu se departeze niciodata de pozitia sa cu mai mult de o jumatate de zi. Astfel s-a stabilit ca anii bisecti sa fie al 4-lea, al 8-lea, al 12-lea, al 16-lea, al 20-lea, al 24-lea, al 28-lea, al 33-lea.” Din pacate a fost folosit foarte putin timp pana la subjugarea persilor de catre musulmani care au impus propiul calendar ce este si astazi oficial.

Remarcabil la acest calendar este ca anul incepe odata cu echinoctiul, si cum am mai amintit, odata cu mugurele, cand natura incepe sa renasca, intr-un mod miraculos, ciclic, mereu. La fel de important este ca acest calendar este opera uneia dintre cele mai mari spirite ale umanitatii care a inteles pe deplin relatia planetei cu sistemul solar si a valorificat si rectificat, probabil unele forme arhaice de calendar.

Ca incheiere, amintesc ca ultimele luni ale anului se cheama Septembrie, Octombrie, Noiembrie si Decembrie (in latina: september, october, november, december) adica a saptea, a opta, a noua si a zecea luna. Desi semantic Decembrie inseamna “a zecea luna”, pentru noi ea este ultima din an, adica a 12-a. Consider ca acest exemplu este inca o marturie a faptului ca ultima luna anului era februarie, iar anul incepea in martie. Este de asemenea o dovada a dezordinii ce se ascunde in calendar, a formelor care se pastreaza fara fond. Nu-i asa ca ceva schimbari sunt necesare? Eu cred ca da.

Fiindca tot veni vorba de stramosii nostri latini, Cezar si Octavian, numele lor este des pomenit fara voia celor care o fac. Numele lunii “quintilis” a fost schimbat drept omagiu adus lui Iulius Cezar si a devenit luna “iulius”. Dupa aceeasi logica, luna “sextilis” a devenit “augustus”. Ba mai mult, considerandu-se o nepotrivire faptul ca luna lui Octavian avea mai putine zile decat cea a lui Cezar, a fost luata o zi de la “februarius” si adaugata lunii “augustus”, februarie ramanand cu doar 28 de zile. Decizia a fost motivata si de faptul ca romanii considerau numerele pare (adica 30 cate zile avea initial luna lui Augustus) nenorocoase.

Cat despre noi, sa ne traim viata mereu intr-un ceas cu noroc!

Ar fi de mare insemnatate pentru noi daca am revalorifica echinoctiile si solstitiile si am intelege ca aceste momente sunt cruciale (+), realitati sacre imuabile pentru planeta si pentru noi, si astfel ne-am re-acorda la ritmul planetei care este perfect si de care ne-am indepartat fara sa constientizam, fara sa vrem.

III. Echinoctiul si Martisorul

Referitor la martisor, numele acestuia la fel ca si numele lunii martie si cel al zilei de marti provine etimologic si se incarca (simbolic) de la numele planetei Marte. Iar planeta Marte in astrologie este guvernatorul zodiei Berbecului. Altfel spus, ziua de marti si luna martie sunt inchinate planetei Marte personificate de cunoscutul zeu al razboiului. Dar esential este ca atunci cand luna martie a fost botezata, ea corespundea in intregime zodiei Berbecului, care astazi marcheaza intervalul de timp 21 martie-22 aprilie.

1 martie acum mii de ani era ziua in care cadea echinoctiu de primavara, ba mai mult, 1 martie a insemnat inceputul anului pentru multe civilizatii, dintre care ii amintesc pe romani la care anul a inceput astfel pana in anul 153 i.e.n.

Martisorul pe care il oferim noi astazi cu bucurie sau din obligatie, il daruim cu fix 21 de zile inainte decat era oferit atunci cand a luat nastere acest obicei. El a reprezentat mult timp un dar cu o functie magica si de protectie si de asemenea un semn distinct ca un nou an a inceput, odata cu zodia berbecului si cu o noua primavara.

Martisorul este un dar de inceput de an anuntat de zodia Berbecului cu o functie magica si de protectie si reprezinta un semn distinct ca un an nou inceput si odata cu acesta o noua primavara.

Dar nu numai numele ofera indicii ca martisorul ar trebui daruit de echinoctiu, ci si cromatica acestuia. Planetei Marte si zodiei Berbecului ii sunt asociate culoarea rosie, culoare in care martisorul se imbraca sub diferite forme ca un etern inceput de an. Iar daca acest argument nu este convingator, legat tot de aspectul cromatic, amintesc ca in anumite zone ale tinutului Sucevei martisorul inca se mai regaseste impletit dintr-un fir de ata alb si unul negru ce aminteste de acest moment al anului, echinoctiu, cand ziua si noaptea sunt egale.

Dintr-o alta perspectiva ne putem da lesne seama ca primavara nu incepe cu adevarat pe 1 martie printr-o simpla observatie a vremii (e si firesc, soarele inca nu lumineaza puternic emisfera nordica, echinoctiul fiind momentul momentul cand razele acestuia cad perpendicular pe ecuator, indreptandu-se spre emisfera nordica).

Vremurile si obisnuintele moderne ne-au invatat sa delimitam primavara calendaristica de cea astronomica, considerand-o pe cea dintai veridica iar pe cea de-a doua intr-un fel abstracta. Intrebati care ar fi lunile primaverii am raspunde repede, ca orice copil, :martie, aprilie, mai. E adevarat, dar nu in totalitate. Astronomic si real, primavara tine de pe 21 martie pana pe 22 iunie.

Adevarul e ca in fiecare an iarna nu fuge pana pe 1 martie, dimpotriva, isi face de cap in voia ei pana pe 21 martie, ba chiar isi mai arata rareori coltii si dupa. Aceste zapezi exceptionale de dupa echinoctiu sunt asa-numitele zapezi ale “babelor” si-ale “mieilor”.

Din mai multe motive e bine sa intelegem ca primavara nu incepe pe 1 martie, ci pe 21; nu de alta, da ne facem asteptari inutile si orice ninsoare care apare in luna martie ne va face sa credem ca s-a intors lumea pe dos.

Cultura traditionala a creat in timp un cod de semne care prevesteau vremea, cod ce nu prea mai functioneaza astazi. Aparent e ceva in neregula. In realitate e firesc fiindca, sa dam un exemplu, intervalul de timp cuprins intre 1 si 16 martie inainte de reforma calendarului din 1919 corespunde astazi cu intervalul de timp dintre 14 si 29 martie. E si normal ca acel cod sa nu mai functioneze astazi fiindca dupa reforma calendarului nimeni nu s-a gandit sa aduca la zi calendarul sarbatorilor populare si sa reactualizeze si acel cod de care am amintit. Sarbatorile au ramas ca data pe rit vechi, cum se mai spune, si, paradoxal, sunt studiate fara a se sti ca ele nu corespund cu datele reale ale vremurilor in care traim.

Toate ca toate, dar, cum am inceput cu martisorul, ma intorc la el citand din monumentala lucrare a lui Simion Florea Marian “Sarbatorile la romani”:

“Scopul legarii sau punerii martisorului la gatul sau mainile copiilor este ca copiii carora li s-a pus si-l poarta sa aiba noroc in decursul anului, sa fie deplini sanatosi si curati ca argintul cu venirea primaverii, si peste vara sa nu-i apuce si scuture frigurile”

Dar nu-i asa ca e ciudat sa oferi un obiect cu scopul de a tine noroc in decursul anului altcandva decat la inceputul anului?

Iar daca noi stim astazi ca femeile sunt in special beneficiarele martisorului (cu sig datorita influentei zilei de 8 martie), iar Simion Florea Marian aminteste de copii, in timpuri mai indepartate martisorul era oferit de toti tuturor. Acelasi autor aminteste in lucrarea mentionata urmatoarele: “martisorul era mai demult un dar ce-l dau nu numai parintii fiilor lor, ca in ziua de azi, ci un dar care si-l trimiteau romanii unul altuia la 1 martie”

Iar asta o faceau ca un semn de intelegere si de bucurie ca traiesc impreuna aceeasi viata.

Studiul Zarva din calendar nu se opreste aici. El va fi continuat cu alte informatii despre paste, craciun si alte sarbatori importante atat populare cat si crestine.

Petrea Ciortan