Craciunul si solstitiu de iarna - Asociatia Aqvarius

Luni 21 decembrie la ora 19: 45 am, ora Bucurestiului, se "intampla" unul din cele mai importante momente astronomice si ciclice ale anului si anume solstitiu de iarna. Dar acest moment astronomic, peste care am fost obisnuiti sa trecem cu nepasare, ascunde in sine si ne dezvaluie minunata sarbatoare a Craciunului.

(Articolul de fata continua Anul nou si echinoctiul, ambele facand parte dintr-un studiu mai larg intitulat “Zarva din calendar”)

1. Introducere

Incercand sa fac ordine prin zarva din calendar dupa mintea, priceperea si cunostintele mele, am facut referiri pana acum la echinoctiu de primavara si la cateva sarbatori care se suprapun peste aceasta importanta zi a anului cum ar fi: anul nou, plugusorul, martisorul.

Desi cronologic ar fi urmat alte sarbatori si momente astronomice importante, am ajuns acum sa incerc sa descalcesc relatia dintre solstitu de iarna si Craciun sau Nasterea Mantuitorului, cum de altfel i se mai spune acestei sarbatori.

Nu de alta, dar vreau sa fiu in pas cu ritmul calendaristic si sa nu astept urmatorul Craciun pentru a termina acest articol.

Iar inainte de a porni pe drumul argumentarii si a detalierii reamintesc ca momentele de echinoctii si solstitii sunt cruciale, realitati sacre imuabile pentru planeta si pentru noi. Tocmai sacralitatea, importanta, tensiunea acestor momente dau nastere sarbatorilor religioase si populare si astfel traditiilor si ritualurilor specifice.

Sarbatorile de iarna au vibrat mereu in sufletul meu. Licariri de bucurie si luminite rasar din toate colturile. Timpul pare a se opri si straluciri aurii si argintii, culori si suntete cristaline par sa acopere pentru o vreme stresul, graba nejustificata si haotica, murdaria aruncata cu nonsalanta in stanga si in dreapta existentei noastre.

Si acum cand scriu simt cum in jur incepe sa miroase a sarbatoare. Eternul Craciun ne invaluie in misterul si ciclicitatea lui. Tocmai fiindca sarbatorile de iarna au pentru mine o insemnatate greu de explicat in cuvinte, am incercat de-a lungul timpului sa inteleg cat mai multe despre aceste evenimente considerate sacre.

Ceea ce este demn de remarcat este ca in aceasta perioada a anului sarbatorile par a curge spre noi una dupa alta aordandu-ne clipe de ragaz si de meditatie, dar si starnind curiozitatea intelegerii succesiunii celor mai importante dintre ele: Craciunul, Anul Nou (sarbatoare laica), Boboteaza.

Unii etnologi considera ca cele aproximativ 12 zile de la Craciun la Boboteaza se succed ca niste rituri preliminare si postliminare Anului Nou, care ar imparti acest interval in doua perioade aproximativ egale ca intindere. Alti cercetatori dau mai mare importanta Craciunului, considerandu-le pe celelate doua secundare. Si mai sunt si alte teorii mai mult sau mai putin complexe, mai mult sau mai putin argumentate. Ceea ce este important de afirmat este faptul ca asupra acestor sarbatori s-au oprit cercetatori din diferite domenii: etnologi, lingvisti, spiritualisti, antropologi, filosofi, astrologi. Interesul este justificat si contributia multora dintre ei fac ca intelesul acestor sarbatori sa fie mult mai usor de “savurat”.

Din ciclul sarbatorilor de iarna ma voi opri in continuare doar asupra Craciunului si a relatiei cu solstitiul de iarna si, inainte de toate, e necesar sa afirm ca acest studiu este sumar, dorind in primul rand a ridica unele semne de intrebare. Pentru a explica in detaliu fiecare informatie este nevoie de zeci de pagini. Nu este cazul acum.

2. Solsitiul - etimologie

Definitia “notiunii” de solstitiu oferita de Noul dicţionar explicativ al limbii române suna astfel:

SOLSTÍŢI//U ~i n. Fiecare dintre cele două momente ale anului cand Soarele atinge cea mai mare sau cea mai mică inaltime fata de orizont. solstitiu de vara ziua de 21 sau de 22 iunie, cand in emisfera boreala a Pamantului este cea mai lunga zi si cea mai scurta noapte a anului. solstitiu de iarna ziua de 21 sau de 22 decembrie, cand in emisfera boreala a Pamantului este cea mai scurta zi si cea mai lunga noapte a anului. [Sil. sol-sti-ţiu] /<lat. solstitium, fr. solstice.

Dupa cum ne vorbeste etimologia cuvantului (sol = soare, stare = a sta) in acest moment astronomic “soarele sta”. O imagine destul de plastica fiindca intr-un fel pare ciudat ca soarele sa stea. Chiar asa: cum sa stea soarele??? Probabil ca pentru cei familiarizati cat de cat cu stiinta numita astronomie, stationarea soarelui nu mai are nici un mister. Dar in discutia de fata explicarea semnificatiei termenului este necesara.

Daca la 21 martie, in momentul echinoctiului de primavara, razele soarelui cad perpendicular pe ecuator, ziua fiind egala cu noaptea, din acel moment soarele incepe sa urce spre emisfera nordica, punctul maxim fiind atins pe 22 iunie de solstitiu de vara, cand razele soarelui cad perpendicular pe tropicul Racului, aflat la 23 de grade si 27 de secunde latitudine nordica. Dar in acel moment e ca si cum soarele ar fi aproximativ o zi in repaos. Si astfel soarele sta; atunci se intampla solstitiu de vara: ziua e cea mai lunga, noaptea cea mai scurta. (Raportat la zodiac, in momentele de solstitii, desigur, soarele nu sta, ci el isi continua drumul prin zodia Racului, respectiv a Capricornului. Dar solstitiile sunt puncte din nascute din relatia pamantului cu soarele. Raportat la pamant soarele sta.)

Iar din acel moment el nu mai “urca” ci se pregateste sa coboare zilnic spre ecuator, cand pe 22 septembrie va fi echinoctiul de toamna. Apoi ziua scade incet, incet iar cand razele soarelui ajung sa cada perpendicular pe tropicul Capricornului aflat la 23 de grade si 27 de secunde latitudine sudica se intampla solstitiu de iarna.

Si iarasi soarele sta, dar in acest moment ghiarele noptii par a se fi intins cel mai mult peste lumina datatoare de viata. Soarele trebuie sa invinga, iar oamenii se roaga pentru ca noaptea sa nu inghita ziua, pentru ca intunericul sa nu ne pustiiasca. Soarele este invocat pentru ca lumina lui sa renasca in viata oamenilor pentru a sfinti in continuare viata. Si miraculos, in acel moment, pentru oameni Soarele re-naste. Iar in intampinarea re-nasterii Soarelui oamenii “glasuiesc” prin sarbatori si rituri.

Iar la “Zeul Soare Invingator” (Deus Sol Invinctus) vom ajunge imediat ce vom arunca o privire asupra uneia dintre cele mai importante sarbatori din Roma antica, aparent solstitiale, numite Saturnalii.

3. Saturnaliile

Una din cele mai importante sarbatori celebrate in Imperiul Roman in perioada iernii (mai precis in luna decembrie) erau Saturnaliile. Dupa cum o spune si numele sarbatoarea era dedicata zeului Saturn ce are echivalenta in mitologia greaca pe zeul Kronos.

Plasarea in perioada solstitiului nu este deloc intamplatoare deoarece odata cu solstitiu de iarna intram in zodia Capricornului al carei stapan este Saturn. Cu toate acestea, ea (saturnaliile) nu este o sarbatoare solstitiala, implicit solara. Ea este o sarbatoare dedicata explicit zeului Saturn iar faptul ca el stapaneste zodia Capricornului care incepe odata cu momentul este in mare parte o coincidenta.

La aceasta sarbatoare participa intreaga societate si se remarca prin eliberarea sclavilor, entuziasm, bucurie si petreceri fastuase. Se pare ca eliberarea sclavilor se facea in cinstea Erei de Aur, guvernata de Saturn – Kronos, in care nu exista sclavie sau munca grea. O sarbatoare echivalenta exista si in Grecia antica si purta numele de Kronia.

Important de afirmat in acest context este faptul ca sarbatoarea era poate cea mai populara in Roma antica si pe fondul acestei popularitati treptat isi face loc o noua sarbatoare ce se adresa unei minoritati: cultul lui Mithra. De asemenea, mentionez ca Saturnaliilor nu sunt o sarbatoare solara cum sunt tentati multi cercetatori sa sustina, dupa cum Saturn - Kronos nu este un zeu solar, lucru pe care voi incerca sa-l argumentez succint la sfarsitul acestui studiu. Suprapunerea celebrarii lui Mithra peste Saturnalii nu s-a datorat faptului ca cele doua sarbatori vorbesc despre aceeasi realitate simbolica-semnificativa.

4. Sol invinctus. Cultul lui Mithra

Si am ajuns din nou la re-nasterea Soarelui pentru umanitatea speriata de intunericul noptii.

Pe fondul Saturnaliilor care plictiseau elitele romane isi face treptat loc incepand aproximativ cu secolul I e. n. (daca nu mai devreme) cultul lui Mithra.

Importat de ofiterii romani de la egipteni, care la randul lor l-au importat de la iranieni, cultul lui Mithra era o initiere in anumite mistere si tehnici magice si era prin excelenta adresat unei elite. El inlocuia fastul, ordinarul si dezordinea sociala a Saturnaliilor cu sobrietatea si solemnitatea unei initieri.

In scurt timp cultul se raspandeste datorita armatei si in tot Imperiul Roman Mithra este celebrat si sarbatorit de solstitiu de iarna ca "Deus sol invictus".

Nu numai ca acest cult concureaza cu crestinismul, dar in acea perioada el este mult mai important la nivel social deoarece a fost sustinut si promovat de oficialii romani. Si asta s-a intampla pana acolo incat in anul 274 cand solstitiu de iarna a cazut pe 25 decembrie imparatul roman Aurelian proclama aceasta zi "Natalis Solis Invicti” si considera acest cult religios drept religie oficiala a imperiului. Notorietatea sarbatorii a facut ca multi istorici ai religiilor, printre care si Mircea Eliade, sa afirme ca daca nu ar fi triumfat crestinismul am fi fost acum mithraici.

Dar lucrurile nu aveau sa stea asa.

5. 25 decembrie si nasterea lui Iisus.

Ceea ce acum poate fi surprinzator este ca in primele trei secole ale crestinismului nasterea lui Iisus nu suscita mare interes. Ba mai mult decat atat, multi preoti priveau ca deplasata aniversarea nasterii sfintilor martiri sau a lui Iisus. Ceea ce ar trebui sa ne dea de gandit in masura in care putem privi crestinismul timpuriu ca fiind mai aproape de mesajul originar.

Crestinismul asa cum il cunoastem astazi este mai mult rodul conciliilor ecumenice decat a mesajelor si evenimentelor ce il au protagonist pe Iisus.

Ceea ce este cert este ca serbarea lui Iisus pe 25 decembrie se impune abia in secolul al IV- lea si asta dupa ce crestinismul este declarat de catre Constantin cel Mare drept religie oficiala a imperiului. Aceasta decizie este una politica si prin ea s-a intentionat suprapunerea crestinismului peste cultul lui Mithra ceea ce s-a si intamplat de altfel.

La conciliul de la Niceea se stabileste ca Iisus sa fie sarbatorit oficial pe 25 decembrie. Dupa afirmatiile papei Iuliu I Craciunul a fost sarbatorit pentru prima data in Roma in jurul anului 337 si abia dupa cateva decenii se extinde in intreaga lume crestina. Crăciunul s-a statornicit în anul 429 d.C., cînd împăratul Iustinian declară sărbătoare a imperiului ziua naşterii lui Cristos.

Lucrurile sunt mai complexe si numai acestui aspect i se pot dedica zeci de pagini; dar nu este loc aici pentru asta.

Ceea ce pare evident este faptul că serbarea naşterii lui Iisus se suprapune peste o sărbătoare solstiţială, un veritabil cult solar.

Pana a fi considerata oficial Nasterea lui Iisus pe 25 decembrie, ea a fost celebrata la mai multe date dintre care cea mai importanta si mai raspandita a fost data de 6 ianuarie. Biserica rasariteana sarbatorea Nasterea fizica odata cu Nasterea spirituala care era considerata a fi Boboteaza, moment in care Ioan il recunoaste pe Iisus drept Mesia.

Pentru noi solstitiul cade pe 22 decembrie. Iar daca am face o corectie a intervalului 25 decembrie - 6 ianuarie, raportat la zilele noastre am obtine intervalul 22 decembrie - 3 ianuarie. Ceea ce este extrem de important si sugestiv este faptul ca pe 3 ianuarie, desi frigul domneste in emisfera nordica, Pamantul se afla la cea mai mica distanţa de Soare, momentul purtand in astronomie numele de periheliu. O altă data si intilnim iarasi o relatie importanta si unica in decursul unui an intre Soare si Pamant. Pamantul este cel mai aproape de Soare, iar Iisus “Soarele” isi incepe oficial misiunea. Reprezentarile solare ale lui Iisus sunt des intalnite, iar in unele colinde echivalenta cu Soarele este poetic sugerata:

“Trei păstori se intalniră
Si asa se sfatuira
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Haideti fratilor, sa mergem
Floricele sa culegem
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Sa le culegem cu vita
Sa-mpletim o cununita
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Si sa facem o cununa
S-o impletim cu voie buna
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Sa o ducem lui Hristos
Sa ne fie de folos
Raza soarelui
Floarea Soarelui”

Aparent ceea ce se intelege din seria logica a evenimentelor descrise ne poate bulversa pe noi crescuti intr-o educatie crestina. Apare intrebarea: Daca Iisus Hristos nu s-a nascut pe 25 decembrie, atunci cand s-a nascut?

Grimasele pot aparea si sentimentul ca am fost inselati sau ca serbam in van doar datorita unor decizii politice ne poate coplesi si poate demitiza tot ceea ce pentru noi parea sacru. Si poate mai degraba ne-am intreba cat de reala este educatia pe care o primim si ce fundamente are ea. Astfel am putea sa fim mai aproape de adevar.

Din aceasta poveste cred ca nu faptul ca Iisus nu s-a nascut pe 25 decembrie este important. Ci capital este sa intelegem rolul acestui moment extraordinar cand soarele intra in zodia Capricornului si cand se produce solstitiu de iarna, moment de altfel sacru si care s-a bucurat din plin de-a lungul istoriei de atentia cuvenita.

…

Din punct de vedere crestin “nasterea lui Iisus” in sufletele noastre se poate intampla prin lepadarea de sine si prin urmarea lui si cred ca pana la urma doar acest aspect are importanta. E drept, in momentul in care toti celebram o iluzie prin gandurile si emotiile noastre facem ca acea iluzie sa devina realitate. Conectati la nivel planetar la ideea ca Iisus s-a nascut pe 25 decembrie putem genera o atmosfera de sarbatoare si resimti ceva din misterul pe care-l implica “nasterea christului launtric”. Dar oricat am ne-am stradui sa-i serbam nasterea celui supranumit “Mantuitorul”, intentia noastra este de suprafata si superficiala fara ca noi sa fi vrut asta.

A-l trai pe Iisus interior este defapt a celebra nasterea lui Iisus, eterna nastere si plasarea noastra continua intr-o viata sacra.

In alta ordine de idei, serbarea lui Iisus in aceasta perioada a anului, cand re-naste soarele, chiar daca ea este rolul unei decizii politice, nu este deloc deplasata in masura in care Iisus este vazut ca Soarele lumii.

6. Craciun versus Nasterea Mantuitorului la romani.

Daca in Imperiul Roman nasterea lui Isus s-a suprapus peste doua sarbatori pentru a le estompa: Saturnaliile si cultul lui Mithra, la romani lucrurile sunt mai simple. Aici regasim in mare parte doar o suprapunere peste sarbatoarea Craciunului care este prin excelenta o sarbatoare precrestina.

Razboiul dintre Craciun si Iisus poate fi surprins in anumite legende populare romanesti care nu sunt decat creatia bisericii cu menirea de a distruge imaginea veche a Craciunului. Astfel Craciun devine in unele legende un personaj rau, care nu vrea sa-i primeasca in casa sa pe Iosif si pe Maria care trebuia sa nasca. In alte imagini mitologice Craciun ii taie mana Craciunesei fiindca i-a adopostit pe cei doi si astfel s-a nascut Iisus.

Dar sunt si imagini in care se poate surprinde un alt fel de sincretism religios iar imaginea lui Craciun nu este deloc defavorabila; el este “mai mare peste ciobanii din staulul unde s-a nascut Hristos”, “mai batrin decit toti apostolii”, “nascut mai inainte decit toti oamenii”, “sotul femeii care a mosit pe Maria”.

Poate imaginea “mai batran decat toti apostolii” este cea mai apropiata de functiile si semnificatia lui Craciun. In spatiul autohton Craciun nu este decat echivalentul lui Saturn si al lui Kronos: batranul cu parul si barba alba care trancende timpul tocmai fiindca el l-a faurit.

Craciun-Saturn-Kronos isi intra in functii odata cu intrarea Soarelui in Capricorn. E drept, acest moment coincide cu momentul solstitiului de iarna, dar nu este o sarbatoare solara. Nu se serbeaza re-nasterea Soarelui, ci este elogiat stapanul timpului si guvernatorul “Erei de Aur”: “Dar, dupa ce Jupiter a aruncat pe Saturn în întunericul Tartarului si a luat lumea sub stapânirea sa, a urmat vârsta de argint, mai rea decât cea de aur, dar mai pretioasa decât cea a roscatei arame.” (Ovidiu – Metamorfoze)

Dupa aproape doua mii de ani de crestinism in mentalul popular imaginea Craciunului nu a disparut. Si astfel astazi nu ne intrebam prietenii si apropiatii ce fac de Nasterea Mantuitorului. Ii intrebam ce fac de Craciun. Iar asta nu tradeaza o lipsa de sacralitate a romanilor si dezinteres fata de valorile crestine, ci vorbeste despre importanta si firescul sarbatoririi Craciunului. Fauritorul timpului, cel “mai batran decat toti apostolii” sau “nascut mai inainte decat toti oamenii” nu poate fi exilat din timp. El intervine in timp aratandu-se darnic fata de cei care se incred in valorile Erei de Aur.

Poate astfel ne este mai usor sa intelegem de ce Saturn este considerat in astrologie protector pana la varsta de 28 de ani. In acelasi timp el ni se arata si intr-o imagine mai sumbra, vesnicul examinator, “mare malefic”; dar cu siguranta este astfel pentru a ne invata care sunt valorile Erei de Aur pe care o stapaneste, valori care sunt valabile dincolo de curgerea timpului, dincolo de istorie.

Craciun-Saturn-Kronos isi incepe suprematia odata cu intrarea Soarelui in Capricorn. Astfel astrologia se dovedeste inca o data un domeniu integru care ne poate ajuta sa ne lamurim care este rostul si firescul unor sarbatori si care alaturi de alte domenii ea ne poate ajuta sa facem ordine in calendar si in viata noastra.

7. Eu o sa serbez Craciunul pe 22 decembrie

Dar problema de fond si poate cea mai importanta este alta si anume: daca solstitiu de iarna cadea pe 25 decembrie in perioada in care s-a “oficializat” Nasterea Domnului, in zilele noastre el cade intr-o alta zi, mai exact cu trei zile mai devreme, pe 22 (uneori 21). Din acest punct de vedere trebuie facuta ordine in calendar pentru a ne racorda la energiile si ritmurile cosmice.

Un studiu atent si in detaliu a sarbatorilor face ca zarva si galagia din calendar sa fie vizibila si tradeaza o anumita superficialitate de care noi, oamenii suferim si de care este indispensabil sa ne tratam. Iar complicele si poate parintele acestei superficialitati este educatia ce ne creste si interesul/dezinteresul sau falimentul unor institutii care isi asuma rolul educativ.

Dezordinea din calendar si ameteala cu care tratam celebrarea unor sarbatori vorbeste despre dezordinea noastra interioara. Iar daca aflam ca ceva nu este in regula cu ceea ce credeam a fi adevarat, nu e un motiv sa ne suparam, ci sa ne bucuram ca putem corecta o greseala.

Astfel ar fi bine sa ne intrebam daca e firesc sa serbam Craciunul pe 25 decembrie. E o intrebare grea fiindca ni se pare ca data acestei sarbatori si semnificatia ei exista de cand lumea; si este greu sa corectezi traditia. Dar uneori ceea ce consideram traditie si valoare absoluta este rodul unor greseli sau neintelegeri. Eu o sa serbez Craciunul pe 22 decembrie si cu siguranta nu il voi petrece singur.

In aceasta perioada a anului suntem pusi in fata poate a celui mai incarcat moment energetic al anului. Pe 22 decembrie, cand razele soarelui cad perpendicular pe tropicul Capricornului, se intampla atat sa traim cea mai lunga noapte din an si sa respiram usurati ca ea nu va creste pana va inghiti ziua, sa ne bucuram de re-nasterea Soarelui. Se intampla sa putem medita la semnificatia Nasterii lui Cristos in noi insine si la mesajul si destinul celui care a fost Iisus, dar se intampla si ca zeul mos Craciun-Saturn-Kronos sa ne vorbeasca despre acele vremuri sufletesti si fizice care au fost denumite ca Varsta de Aur:

“Cea dintâi s-a nascut vârsta de aur, care de la sine, fara vreo judecata si fara vreo lege, respecta dreptatea si increderea. Teama de pedeapsa lipsea. Nu se citeau cuvinte amenintatoare pe table de bronz, nici multimea nu palea rugatoare în fata judecatorului, ci oamenii se simteau in siguranta fara judecata. Netaiat înca pomul nu coborâse din muntii sai, pe undele limpezi, ca sa vada tinuturi straine si muritorii nu cunosteau alte tinuturi, în afara de ale lor. Orasele nu erau înca încinse cu santuri adânci. Nu exista nici lungul bucium, nici incovoiatul corn de arama, nici coifuri, nici sabii: fara indatorirea armelor, semintiile traiau linistite într-o odihna placuta. Pamântul însusi, slobod si neatins de grebla sau de vreun fier de plug, producea totul de la sine. Iar oamenii, multumiti cu hrana ce se facea fara osteneala cuiva, culegeau fructe de arbuzier si fragi de munte si coarne si mure agatate de tufisurile maracinoase si ghinde care cadeau din rotatul arbore a lui Jupiter. Era o vesnica primavara si zefiri linistiti mângâiau cu adieri caldute florile nascute fara samânta. Pamântul nemuncit dadea roade si ogorul fara ani de odihna unduia galben de spice grele. Curgeau fluvii de lapte si fluvii de nectar si din stejarul verde picura, galbena, mierea.” (Ovidiu – Metamorfoze).

Sarbatori fericite!!!

Politica si istoria nu pot sa schimba ciclul cosmic.