Cele patru vârste

Cea dintâi s-a nascut vârsta de aur, care de la sine, fara vreo judecata si fara vreo lege, respecta dreptatea si increderea. Teama de pedeapsa lipsea. Nu se citeau cuvinte amenintatoare pe table de bronz, nici multimea nu palea rugatoare în fata judecatorului, ci oamenii se simteau in siguranta fara judecata. Netaiat înca pomul nu coborâse din muntii sai, pe undele limpezi, ca sa vada tinuturi straine si muritorii nu cunosteau alte tinuturi, în afara de ale lor. Orasele nu erau înca încinse cu santuri adânci. Nu exista nici lungul bucium, nici incovoiatul corn de arama, nici coifuri, nici sabii: fara indatorirea armelor, semintiile traiau linistite într-o odihna placuta. Pamântul însusi, slobod si neatins de grebla sau de vreun fier de plug, producea totul de la sine. Iar oamenii, multumiti cu hrana ce se facea fara osteneala cuiva, culegeau fructe de arbuzier si fragi de munte si coarne si mure agatate de tufisurile maracinoase si ghinde care cadeau din rotatul arbore a lui Jupiter. Era o vesnica primavara si zefiri linistiti mângâiau cu adieri caldute florile nascute fara samânta. Pamântul nemuncit dadea roade si ogorul fara ani de odihna unduia galben de spice grele. Curgeau fluvii de lapte si fluvii de nectar si din stejarul verde picura, galbena, mierea.

Dar, dupa ce Jupiter a aruncat pe Saturn în întunericul Tartarului si a luat lumea sub stapânirea sa, a urmat vârsta de argint, mai rea decât cea de aur, dar mai pretioasa decât cea a roscatei arame. Jupiter a pus capat primaverii de odinioara si prin ierni, veri, toamne neegale si primaveri scurte a împartit anul in patru anotimpuri. Atunci, pentru întâia oara, s-a încins aerul încalzit de arsite uscate si gheata a facut punte întarita de vânturi. Atunci pentru întâia oara, au intrat oamenii în case: casele erau pesteri si desisuri de tufe si împletituri de crengi legate cu curmei de tei. Atunci. pentru întâia oara au fost împrastiate pe lungile brazde seminte de cereale si juncanii au gemut sub apasarea jugului.

Dupa aceea a urmat a treia vârsta, cea de arama, cu oameni mai salbatici si mai porniti pe groaznice razboaie, totusi nu criminala.

Ultima vârsta este din fierul cel tare. Îndata au izbucnit în aceasta epoca de metal inferior toate nelegiuirile. Rusinea, adevarul si credinta au disparut si în locul lor au aparut înselaciunea, minciuna, siretlicul, violenta si pofta criminala de înavutire. Corabierul a întins pânzele în bâtaia vânturilor pe care pâna acum nu le cunostea bine, iar piepturile de corabii, care statusera multa vreme în muntii cei înalti, au saltat pe valuri necunoscute. Cu chibzuinta, masuratorul a însemnat cu lungi hotare ogorul, care mai înainte era comun, ca aerul si lumina soarelui. Si n-a fost de-ajuns ca pamântului bogat sa i se ceara doar roadele si hrana trebuincioas, ci s-a patruns în maruntaiele lui, de unde s-au scos bogatiile, aceste atâtatoare la rau, ce stateau ascunse în umbrele Styxului. Acum a iesit la iveala fierul si aurul mai vinovat decât fierul. A aparut razboiul, care se foloseste de ambele metale, si cu mâini însângerate a ridicat armele zanganitoare. Acum se traieste din jaf. Nu e sigura gazda pe oaspe, nici socrul de ginere. Pâna si dragostea dintre frati e rara. Sotul pândeste moartea sotiei, iar aceasta pe a sotului. Mamele vitrege pregatesc otravuri ucigase, fiul vrea sa stie din vreme anii ce-i mai are de trait tatal. Pietatea zace învinsa, iar fecioara Astreea (zeita dreptatii), ultima dintre divinitati, paraseste pamântul mânjit de crime.