Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de sfârşit

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi nu s-ar povesti; de când facea plopsorul pere si rachita micsunele;de când se bateau ursii in coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sarutau, infatindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti;
"De când se scria musca pe parete
Mai mincinos cine nu crede."

A fost odata un imparat mare si o imparateasa, amândoi tineri si frumosi, si voind sa aiba copii, au facut de mai multe ori tot ce trebuia sa faca pentru aceasta, au umblat pe la vraci si filozofi, ca sa caute in stele si sa le ghiceasca daca or sa faca copii; dar in zadar. In sfârsit, auzind imparatul ca este la un sat aproape un unchies dibaci, a trimis sa-l cheme, dar el raspunse trimisilor ca: cine are trebuinta sa vie la dânsul. S-au sculat deci imparatul si imparateasa, si luând cu dânsii vreo câtiva boieri mari, ostasi si slujitori, s-au dus la unchias acasa. Unchiasul, cum I-a vazut de departe, a iesit sa-I intampine si totodata le-a zis:

- Bine ati venit sanatosi; dar ce umbli, imparate, sa afli ? Dorinta ce ai o sa-ti aduca intristare.

- Eu nu am venit sa te intreb asta - zise imparatul - ci daca ai ceva leacuri care sa ne faca sa avem copii, sa-mi dai.

- Am, raspunse unchiasul; dar numai un copil o sa faceti. El o sa fie Fat-Frumos si dragastos, si parte n-o s-aveti de el.

Luând imparatul si imparateasa leacurile, s-au intors veseli la palat, si peste câteva zile imparateasa s-a simtit insarcinata. Toata imparatia si toata curtea si toti slujitorii s-au veselit de aceasta intâmplare.

Mai inainte de a veni ceasul nasterii, copilul se puse pe un plâns, de n-a putut nici un vraci sa-l impace. Atunci imparatul a inceput sa-i fagaduiasca toate bunurile din lume, dar nici asa n-a fost cu putinta sa-l faca sa taca.

"Taci, dragul tatii" - zicea imparatul - "ca ti-oi da imparatia cutare sau cutare; taci, fiule, ca ti-oi da de sotie pe cutare sau cutare fata de imparat", si alte multe de-alde astea; in sfârsit, daca vazu si vazu ca nu tace, ii mai zise: taci, fatul meu, ca ti-oi da "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte". Atunci copilul tacu si se nascu; iar slujitorii detera in trâmbite si in surle si in toata imparatia se tinu veselie mare o saptamâna intreaga.

De ce crestea copilul, d-aceea se facea mai istet si mai indraznet. Il detera pe la scoli si filozofi, si toate invataturile pe care alti copii le invata intr-un an, el le invata intr-o luna, astfel incât imparatul murea si invia de bucurie. Toata imparatia se falea ca o sa aiba un imparat intelept si procopsit ca Solomon imparat. De la o vreme incoace insa, nu stiu ce avea ca era tot gales, trist si dus pe gânduri. Iar când fuse intr-o zi, tocmai când copilul implinea cincisprezece ani si imparatul se afla la masa cu toti boierii si slujbasii imparatiei si se chefuiau, se scula Fat-Frumos si zise:

- Tata, a venit vremea sa-mi dai ceea ce mi-ai fagaduit la nastere.

Auzind aceasta,imparatul s-a intristat foarte si I-a zis:

- Dar bine, fiule, de unde pot eu sa-ti dau un astfel de lucru nemaiauzit ? Si daca ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac.

- Daca tu, tata, nu poti sa-mi dai, apoi sunt nevoit sa cutreier toata lumea, pâna voi gasi fagaduinta pentru care m-am nascut.

Atunci toti boierii si imparatul detera in genunchi cu rugaciune sa nu paraseasca imparatia; fiindca, ziceau boierii:

"Tatal tau de aci inainte este batrân, si o sa te ridicam pe tine in scaun, si avem sa-ti aducem cea mai frumoasa imparateasa de sub soare de sotie"; dar n-a fost cu putinta sa-l intoarca din hotararea sa, ramânând statornic ca o piatra in vorbele lui; iar tata-sau,daca vazu si vazu, ii dete voie si puse la cale sa-i gateasca de drum merinde si tot ce-i trebuia.

Apoi, Fat-Frumos se duse la grajdurile imparatesti, unde erau cei mai frumosi armasari din toata imparatia, ca sa-si aleaga unul; dar cum punea mâna si apuca pe câte unul de coada, ii trântea, si astfel toti caii cazura. In sfârsit, tocmai când era sa iasa, isi mai arunca ochii o data prin grajd si, zarind intr-un colt un cal rapciugos si bubos si slab, se duse la dânsul; iar când puse mana pe coada lui, el isi intoarse capul si zise:

- Ce poruncesti,stapâne? Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ajutat ca sa mai puie mâna pe mine un voinic. Si intepenindu-si picioarele, ramase drept ca lumânarea. Atunci Fat-Frumos ii spuse ce avea de gând sa faca si calul ii zise:

- Ca sa ajungi la dorinta ta, trebuie sa ceri de la tata-tau palosul, sulita, arcul, tolba cu sagetile si hainele ce le purta el cand era flacau; iar pe mine sa ma ingrijesti cu insati mâna ta sase saptamani si orzul sa mi-l dai fiert in lapte.

Cerând imparatului lucrurile ce-l povatuise calul, el a chemat pe vataful curtii si I-a dat porunca ca sa-I deschida toate tronurile cu haine, spre a-si alege fiul sau pe acelea care ii vor placea. Fat-Frumos, dupa ce rascoli trei zile si trei nopti, gasi in sfarsit, in fundul unui tron vechi, armele si hainele tatâne-sau de când era flacau, dar foarte ruginite. Se apuca insusi cu mâna lui sa le curete de rugina, si dupa sase saptamâni, izbuti a face sa luceasca armele ca oglinda. Totodata, ingriji si de cal, precum ii zisese el. Destula munca avu; dar fie ca izbuti.

Când auzi calul de la Fat-Frumos ca hainele si armele sunt bine curatate si pregatite, odata se scutura si el, si toate bubele si rapciuga cazura de pe dânsul si ramase intocmai cum il fatase ma-sa, un cal gras, trupes si cu patru aripi; vazându-l Fat-Frumos astfel, ii zise:

- De azi in trei zile plecam.

- Sa traiesti stapâne; sunt gata chiar azi, de poruncesti, ii raspunse calul.

A treia zi de dimineata, toata curtea si toata imparatia era plina de jale. Fat-Frumos, imbracat ca un viteaz, cu palosul in mâna, calare pe calul ce-si alesese, isi lua ziua buna de la imparatul de la imparateasa, de la toti boierii cei mari si cei mici, de la ostasi, de la toti slujitorii curtii, care, cu lacrimile in ochi, il rugau sa se lase de a face calatoria aceasta, ca nu care cumva sa mearga la pieirea capului sau; dar el, dând pinteni calului, iesi pe poarta ca vântul, si dupa dânsul carele cu merinde, cu bani si vreo doua sute de ostasi, pe care-i orânduise imparatul ca sa-l insoteasca.

Dupa ce trecu afara de imparatia tatalui sau si ajunse in pustietate, Fat-Frumos isi imparti toata avutia pe la ostasi si, luandu-si ziua buna, ii trimise inapoi, oprindu-si pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Si apucând calea catre rasarit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile si trei nopti, pâna ce ajunsa la o câmpie intinsa, unde erau o multime de oase de oameni. Stând sa se odihneasca, ii zise calul:

- Sa stii, stapâne, ca aici suntem pe mosia unei gheonoaie, care e atat de rea, incât nimeni nu calca pe mosia ei fara sa fie omorât. A fost si ea femeie ca toate femeile, dar blestemul parintilor, pe care nu-i asculta, ci ii tot necajea, a facut-o sa fie gheonoaie; in clipa aceasta este cu copiii ei, dar mâine, in padurea ce o vezi o s-o intâlnim venind sa te prapadeasca;e grozav de mare; dara sa nu te sperii, ci sa fii gata cu arcul sa o sagetezi,iar palosul si sulita sa le tii la indemâna, ca sa te slujesti cu dânsele cand va fi trebuinta.

Se detera spre odihna; dar pândea când unul, când altul. A doua zi, când se revarsau zorile, ei se pregateau sa treaca padurea. Fat-Frumos inseua si infrâna calul, si chinga o strânse mai mult decât alta data, si porni: când, auzi o ciocanitura groaznica. Atunci, calul ii zise:

- Tine-te,stapane,gata,ca iata,se apropie Gheonoaia.

Si când venea ea, nene, dobora copaci: asa de iute mergea; iar calul se urca ca vântul pâna cam deasupra ei si Fat-Frumos ii lua un picior cu sageata; si când era gata a o lovi cu a doua sageata, striga ea:

- Stai, Fat-Frumos, ca nu-ti fac nimic !

Si vazând ca nu o crede ii dete inscris cu sângele sau.

- Sa-ti traiasca calul, Fat-Frumos - ii mai zise ea - ca un nazdravan ce este; caci de nu era el, te mâncam fript; acum insa m-ai mâncat tu pe mine; sa stii ca pâna azi nici un muritor n-a cutezat sa calce hotarele mele pâna aicea; câtiva nebuni care s-au incumatat a o face, de-abia au ajuns pâna la câmpia unde ai vazut oasele cele multe.

Se dusera acasa la dânsa, unde Gheonoaia ospata pe Fat-Frumos si-l omeni ca p-un calator. Dar pe când se aflau la masa si se chefuiau, iara Gheonoaia gemea de durere, deodata ei ii scoase piciorul pe care il pastra in traista, i-l puse la loc si indata se vindeca. Gheonoaia, de bucurie, tinu masa trei zile de-a rândul si ruga pe Fat-Frumos sa-si aleaga sotie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca niste zâne; el insa nu voi, ci ii spuse curat ce cauta; atunci ea ii zise: "Cu calul care il ai si cu vitejia ta, cred ca ai sa izbutesti."

Dupa trei zile, se pregatira de drum si porni. Merse Fat-Frumos, merse si iar merse, cale lunga si mai lunga; dar când fu de trecut peste hotarele Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasa, pe de o parte cu iarba inflorita, iara pe de alta parte pârlita. Atunci el intreba pe cal: de ce este iarba palita? Si calul ii raspunse:

- Aici suntem pe mosia unei scorpii, sora cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot sa traiasca la un loc; blestemul parintilor le-a ajuns, si d-aia s-au facut lighioi asa precum le vezi; vrajmasia lor e groaznica, nevoie de cap, vor sa-si rapeasca una de la alta pamânt; când Scorpia este necajita rau, varsa foc si smoala; se vede ca a avut vreo cearta cu sora-sa, si vrând s-o goneasca de pe tarâmul ei, a pârlit iarba pe unde a trecut; ea este mai rea decât sora-sa si are trei capete. Sa ne odihnim putin, stapâne, si mâine dis-de-dimineata sa fim gata.

A doua zi se pregatira, ca si când ajunsese la Gheonoaie, si pornira. Când, auzira un urlet si o vâjâitura,c um nu mai auzisera ei pâna atunci !

- Fii gata, stapâne, ca iata se apropie zgripturoaica de Scorpie!

Scorpia, cu o falca in cer si alta in pamant, si varsand flacari, se apropia ca vântul de iute; iara calul se urca repede ca sageata pâna cam deasupra si se lasa asupra ei cam de pe o parte. Fat-Frumos o sageta si ii zbura un cap; când era sa-I mai ia un cap, Scorpia se ruga cu lacrimi ca sa o ierte, ca nu-i face nimic; si ca sa-l incredinteze, ii dete inscris cu sângele ei. Scorpia ospata pe Fat-Frumos si mai si decât Gheonoaia; iara el ii dete si dânsei inapoi capul ce I-l luase cu sageata, carele se lipi indata cum il puse la loc, si dupa trei zile plecara mai departe.

Trecând si peste hotarele Scorpiei, se dusera, se dusera, si iara se mai dusera, pâna ce ajunsera la un câmp numai de flori, si unde era numai primavara; fiecare floare era cu deosebire de mândra si cu un miros dulce de te imbata; tragea un vântisor care abia adia; aicea statura ei sa se odihneasca; iara calul ii zise:

- Trecuram cum trecuram pâna aici, stapâne; mai avem un hop; avem sa dam peste o primejdie mare; si daca ne-o ajuta Dumnezeu sa scapam si de dânsa, apoi suntem voinici. Mai-nainte de aici, este palatul unde locuieste:"Tinerete fara batrânete si viata fara de moarte".

Aceasta casa este inconjurata cu o padure deasa si inalta, unde stau toate fiarele cele mai salbatice din lume; ziua si noaptea pazesc cu neadormire si sunt multe foarte; cu dânsele nu este chip de a te bate; si ca sa trecem prin padure e peste poate; noi insa ne silim, dac-om putea, sa sarim pe deasupra.

Dupa ce se odihnira vreo doua zile, se pregatira iarasi; atunci calul, tinându-si rasuflarea, zise:

- Stapâne, strânge chinga cât poti de mult, si, incalecând, sa te tii bine si in scari si de coama mea; picioarele sa le tii lipite pe lânga subtioara mea, ca sa nu ma zaticnesti in zborul meu.

Se urca, facu proba, si intr-un minut fu aproape de padure.

- Stapâne - mai zise calul - acum e timpul când se da de mâncare fiarelor padurii si sunt adunate toate in curte; sa trecem.

- Sa trecem - raspunse Fat-Frumos.

Se urcara in sus, si vazura palatul stralucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba. Trecura pe deasupra padurii, si tocmai când erau sa se lase in jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copac si de-odata toata padurea se puse in miscare; urlau dobitoacele de ti se facea parul maciuca pe cap. Se grabira de se lasara in jos; si de nu era doamna palatului afara, dând de mâncare puilor ei (caci asa numea ea lighioanele din padure), ii prapadea negresit.

Mai mult de bucurie ca au venit ii scapa ea; caci nu mai vazuse pâna atunci suflet de om pe la dânsa. Opri pe dobitoace, le imblânzi si le trimise la locul lor. Stapâna era o zâna nalta, subtirica si dragalasa, si frumoasa, nevoie mare ! Cum o vazu Fat-Frumos ramase incremenit. Dara ea, uitandu-se cu mila la dânsul, ii zise:

- Bine ai venit, Fat-Frumos! Ce cauti pe aici ?

- Cautam -zise el- "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte".

- Daca cautati ceea ce zisesi, aci este.

Atunci descaleca si intra in palat. Acolo gasi inca doua femei, una ca alta de tinere; erau surorile celei mai mari. El incepu sa multumeasca zânei pentru ca l-a scapat de primejdie; iara ele, de bucurie, gatira o cina placuta si numai in vase de aur. Calului ii dete drumul sa pasca pe unde va voi dansul; pe urma ii facura cunoscuti tuturor lighioanelor, de puteau umbla in tihna prin padure.

Femeile il rugara sa locuiasca de aici inainte cu dânsele, caci, ziceau ca li se urâse sezând tot singurele; iara el nu astepta sa-i mai zica odata, ci primi cu toata multumirea, ca unul ce aceea si cauta.

Incet, incet, se deprinsera unii cu altii, isi spuse istoria, si ce pati pâna sa ajunga la dânsele, si nu dupa multa vreme se si insoti cu fata cea mai mica. La insotirea lor, stapânele casei ii detera voie sa mearga prin toate locurile de prin prejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o si aratara, ii zisera sa nu mearga, caci nu va fi bine de el, si-I spusera ca acea vale se numea Valea Plângerii.

Petrecu acolo vreme uitata, fara a prinde de veste, fiindca ramasese tot asa de tânar, ca si când venise. Trecea prin padure, fara sa-l doara capul. Se desfata in palaturile cele aurite, traia in pace si in liniste cu sotia si cumnatele sale, se bucura de frumusetea florilor si de dulceata si curatenia aerului, ca un fericit. Iesea adesea la vânatoare; dar, intr-o zi, se lua dupa un iepure, dete o sageata, dete doua si nu-l nimeri; suparat, alerga dupa el, si dete si cu a treia sageata, cu care il nimeri; dara nefericitul, in invalmaseala, nu bagase de seama ca, alergând dupa iepure, trecuse in Valea Plângerii.

Luând iepurele, se intorcea acasa; când ce sa vezi dumneata? Deodata il apuca un dor de tata-sau, si de muma-sa. Nu cuteza sa spuna femeilor maiestre; dara ele il cunoscura dupa intristarea si neodihna ce vedeau intr-insul.

- Ai trecut, nefericitule, in Valea Plângerii !, ii zisera ele cu totul speriate.

- Am trecut, dragele mele, fara ca sa fi voit sa fac asta neghiobie; si acum ma topesc d-a-n picioarele de dorul parintilor mei, insa si de voi nu ma indur ca sa va parasesc. Sunt de mai multe zile cu voi si n-am sa ma plâng de nici o mâhnire. Ma voi duce dara sa-mi mai vaz o data parintii si apoi m-oi intoarce ca sa nu ma mai duc niciodata.

- Nu ne parasi, iubitule; parintii tai nu mai traiesc de sute de ani, si chiar tu, ducându-te, ne temem ca nu te vei mai intoarce; ramâi cu noi; caci ne zice gândul ca vei pieri.

Toate rugaciunile celor trei femei, precum si ale calului, n-au fost in stare sa-i potoleasca dorul parintilor, care-l usca pe d-a-ntregul. In cele mai de pe urma, calul ii zise:

- Daca nu vrei sa ma asculti, stapâne, orice ti se va intampla, sa stii ca numai tu esti de vina. Am sa-ti spui o vorba, si daca vei primi tocmeala mea, te duc inapoi.

- Primesc -zise el- cu toata multumirea, spune-o !

- Când vom ajunge la palatul tatalui tau, sa te las jos si eu sa ma intorc, de vei voi sa ramâi macar un ceas.

- Asa sa fie, zise el.

Se pregatira de plecare, se imbratisara cu femeile si, dupa ce-si luara ziua buna unul de la altul, porni, lasându-le suspinând si cu lacrimile in ochi. Ajunsera in locurile unde era mosia Scorpiei; acolo gasira orase; padurile se schimbasera in câmpii; intreba pe unii si pe altii despre Scorpie si locuinta ei; dar ii raspunsera ca bunii lor auzisera de la strabunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri.

- Cum se poate una ca asta ? le zice Fat-Frumos - mai alaltaieri am trecut pe-aici; si spunea tot ce stia. Locuitorii râdeau de dânsul, ca de unul ce aiureaza sau viseaza destept, iara el, suparat, pleca inainte, fara a baga de seama ca barba si parul ii albisera.

Ajungând la mosia Gheonoaiei, facu intrebari ca si la mosia Scorpiei, si primi asemenea raspunsuri. Nu sputea dumiri el: cum de in câteva zile s-au schimbat astfel locurile? Si iarasi suparat, pleca cu barba alba pâna la brâu, simtind ca ii cam tremurau picioarele, si ajunse la imparatia tatâne-sau. Aici, alti oameni, alte orase, si cele vechi erau schimbate de nu le mai cunostea. In cele mai de pe urma, ajunse la palaturile in care se nascuse. Cum se dete jos,calul ii saruta mâna si ii zise:

- Ramâi sanatos, stapâne, ca eu ma intorc de unde am plecat. Daca poftesti sa mergi si dumneata, incaleca indata si aidem!

- Du-te sanatos, ca si eu nadajduiesc sa ma intorc peste curând.

Calul pleca ca sageata de iute.

Vazând palatele darâmate si cu buruieni crescute pe dânsele ofta si, cu lacrimi in ochi, cata sa-si aduca aminte cât erau odata de luminate aste palate si cum si-a petrecut copilaria in ele; ocoli de vreo doua-trei ori cercetând fiecare camara, fiecare coltulet ce-I aducea aminte cele trecute; grajdul in care gasise calul; se pogora apoi in pivnita, garliciul careia se astupase de darâmaturile cazute.

Cautând intr-o parte si in alta, cu barba alba pâna la genunchi, ridicandu-si pleoapele ochilor cu mainile si abia umblând, nu gasi decât un tron hodorogit; il deschise, dara in el nimic nu gasi; ridica capacul chichitei, si un glas slabanogit ii zise;

- Bine ai venit, ca de mai intârziai, si eu ma prapadeam.

O palma ii trase moartea lui, care se uscase de se facuse cârlig in chichita, si cazu mort, si indata se facu tarâna.

Iar eu incalecai p-o sa si va spusei dumneavoastra asa.