Paştele cailor

(Prin intermediul celor scrise mai jos vom afla cum calul, eroul basmelor romanesti, mesager si exponent al intelepciunii divine, animal totem cu o puternica simbolistica in mitologia romaneasca, printr-o influenta exercitata de biserica, devine personaj "negativ" in urma unui blestem rostit de, atentie, Fecioara Maria???????!!!!!!! De asemenea, mai apare un personaj "negativ" si anume, cel aducator de daruri copiilor, nimeni altul decat Craciun. Despre acest subiect delicat este in pregatire un studiu ce va aparea pe www.aqvarius.ro.)

O legenda din Transilvania zice:

"Când Maica sfânta s-a dus la cea dintâi scriere a lumii si, mult umblând, neaflându-si alt salas decât grajdul lui Craciun, unde a intrat sa se gazduiasca, apucând-o muncile nasterii, s-a tras în apropierea cailor sa-si faca asternut...Dar nu putea naste, caci de o parte napastind-o frigul, iar caii tropoteau mereu din copite si sforaiau pe nas si, pe lânga toate molcomirile si vorbele ei, nu mai încetau, ci înca mai si scormoneau prin asternut sfânt.

Maica sfânta în cele din urma i-a blastamat zicând:

- O, cal netrebnic!...nu ai avea stare si alinare în vecii vecilor;...sa nu te mai saturi, numai o data în an, si atunci numai într-un ceas: si de drag sa te blesteme oamenii!

De atunci si pâna azi calul nu mai are sat, numai un ceas în ziua de Ispas; el nu se mai alina, si sa nu te bucuri când îl vezi culcat...si de ar fi oricât de frumos si oricât de drag, el e întâmpinat cu <<Bata-l...ce cal frumos!>>"

O colinda însa ne spune ca venindu-i Preacuratei Fecioare Maria timpul ca sa nasca pre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a dus la Craciun si l-a rugat pre acesta ca s-o lase în casa la dânsul sa nasca.

Craciun însa, fiind un om foarte rau si carpanos la inima, n-a voit s-o primeasca în casa, ci-i zise sa se duca, daca are numaidecât trebuinta, în staulul cailor, caci acolo e destul loc, poate sa nasca în pace.

Maica Domnului, ce era sa faca, vrând-nevrând se duse unde-i spuse Craciun. Dar nu apuca bine a se baga în staul "Si durerea-o cuprindea, / Sa mai poarte nu putea, / Se punea si odihnea, / Dara caii tropotea, / Iepele tot râncheza."

Maica Domnului, vazând ca caii nu mai înceteaza de a face huiet, ci necontenit tropotesc si râncheaza si prin aceasta o nelinistesc si-i maresc durerea, le zise: "Stati pe loc, nu tropotiti, / Ca durerea mi-o mariti!"

Însa caii nu voira s-o asculte, ci tropotira si rânchezasera si mai departe. Atunci Maica Domnului s-a suparat pe dânsii si i-a blestemat zicând: "Fire-ati cai voi blestemati, / Sa n-aveti voi nicicând sat, / Pâna-n ziua de Naltare, / Dar si-atunci ne-ndestulare!"

Sau dupa cum spune o alta colinda: "Fire-ati cai voi osânditi / Si de mine-afurisiti, / De mine, de Dumnezeu, / Mai tare de fiul meu, / Fiindca nu ma ascultati, / Voi sa nu mai aveti sat, / Numa-n ziua de Ispas / Si atunci vreme de-un ceas!"

Si din momentul când a rostit Maica Domnului cuvintele acestea, caii se facura asa de nesatiosi, ca orisicât ar mânca nu se mai satura numai o singura data pe an, si anume: "Numa-n ziua de Ispas / S si-atunci vreme de-un ceas."

În fine o legenda din Banat ne spune urmatoarele:

"Preacurata Fecioara Maria, dupa ce a nascut pe fiul sau, Domnul nostru Iisus Hristos, neavând alt loc unde-l pune, l-a infasat si l-a culcat în ieslea lui Craciun, unde erau legati boii si caii acestuia.

Boii mâncara cât mâncara si apoi, saturându-se se culcara si prinsera a rumega. Caii însa, obraznici, nu numai ca mâncasera tot fânul cât era în iesle, ci ei mâncara pâna si cel de pe pruncul Iisus Hristos, pe care-l pusese Maica acolo anume ca sa nu-l afle Irod si sa-l taie.

Vazând Maica Domnului aceasta s-a suparat pe dânsii si i-a blestemat, ca sa nu se mai sature, numai o data în an, sî anume în ziua de Ispas, iar pe boi i-a binecuvântat.

De atunci calul nu se mai stie satul peste tot anul, ci numai în ziua de Ispas. În aceasta zi însa se satura de iarba, si dupa ce se satura prinde a scutura din cap, în semn ca e satul."

Si fiindca numai în aceasta zi scapa caii la iarba verde si pasc atâta pâna ce se satura si apoi se culca sau dau din cap, un semn ca sunt satui, de aceea în aceasta zi e si Pastile lor, Pastile cailor.

Si tot de aceea se vede ca se numeste ziua aceasta si Joia iepelor.

Însa deoarece un ceas e mai nimica toata si mai ales pentru cai, cari dupa cum e prea bine fiecaruia cunoscut, de ar paste sau ar mânca orisicât de mult tot nu se mai satura cumsecade, de aceea si poporul considera Pastile lor ca un ce care nici n-ar exista. De aici apoi si zicala românilor din Bucovina, când nu au de gând sau nu vreau sa dea cuiva vreau lucru propriu sau unul ce l-au luat ori l-au împrumutat: "Lasa ca ti l-oi da la Pastile cailor"; sau "Asteapta Pastele cailor", sau dupa cum se mai zice: "Pâna la Sfântul Asteapta", ceea ce însemneaza atâta cât: niciodata, nicicând.

E foarte probabil însa ca zicala aceasta sa fi avut dintr-un început cu totul alt înteles, si anume acela de prelungirea unei plati sau împrumut de la Sân-Giorgiu, când, dupa cum am aratat mai sus în articolul despre Sân-Giorgiu si Sân-Medru, sunt de a se întoarce împrumuturile si a se plati cametele, câstiul mosilor si chiria caselor pâna la Ispas, când pica si Pastile cailor.