Natura şi cultura

Opozitia cultura sau natura anuntata de Renastere capata exprimare puternica incepand cu Iluminismul si ajunge sa devina emblematica pentru societatea moderna si contemporana.

Incantat si amagit de darul exprimarii libere pe care i-l (re)da Renasterea, omul iluminist deschide drumul individualizarii si al progresului stiintific si incepe sa-si puna semnatura pretutindeni in exteriorul lui ajungand pas cu pas, semnatura dupa semnatura, sa considere natura o chestie amorfa opusa spiritului care poate fi modelata in fel si chip dupa necesitatile, poftele si umane.

Daca la un moment dat sintagma functiona in spatiul apusean, in prezent, pe masura expansiunii colonialismului cultural occidental, a ajuns sa caracterizeze societatea umana la nivel global. Dincolo de raspandirea geografica, atitudinea agresiva a omului care stapaneste si supune natura a cucerit in timp mai toate sferele de activitate socio-culturale.

Din pacate a trebuit sa se ajunga la spectacolele apocaliptice ale zilelor noastre ca sa se inteleaga absurditatea opozitiei. A trebuit ca omul sa fie lovit de bumerangul consecintelor actiunilor sale pentru a incepe sa se trezeasca.

In fond ce-i atat de gresit in aceasta opozitie?!

Miezul erorii a fost plasarea omului - noul dumnezeu- in afara naturii si stabilirea unei bariere intre el si restul formelor de viata, negarea si neintelegerea rolului sau in intregul viu al planetei, consecinte ale procesului de individualizare ce a dus din pacate la exacerbarea egoului si a arogantei umane fata de celelalte regnuri. Procesul individualizarii nu este nici pe departe o involutie sau ceva rau prin excelenta, dar la acest nivel se pot crea lesne derapaje si el a degenerat intr-o tumora. Omul n-a fost in stare sa-si asume si sa-si indeplineasca pana la capat responsabilitatile nascute in urma acestui imens castig al individualitatii.

E minunat ca in aceste vremuri am ajuns sa stim aproape cu totii sa scriem si sa citim, sa luam decizii in nume propriu, sa comunicam rapid si eficient, sa ne deplasam intr-un rtim uimitor sau sa ne bucuram de multe avantaje ale stiintei, dar este ingrozitor ca am ajuns sa cumparam apa si aer, sa constatam ca sute de specii dispar zilnic de pe fata pamantului, sa ne permitem sa consumam alimente naturale doar fiind foarte bogati etc…

Contrareactiile celor care au devenit constienti de aspectul malign al progresului societatii umane nu au intarziat sa apara, dar sunt de multe ori exagerate si cer renuntarea la orice aplicatie a descoperirilor stiintifice si izolarea in mici comunitati arhaice departe de zumzetul industrial si postindustrial al societatii contemporane. Evolutia la scara umana inseamna impreuna, iar atitudinile extreme pot reprezenta semnale de alarma, drumuri individuale valabile, cu riscurile de rigoare, dar nu o solutie viabila la nivel global…

Armonia culturii traditionale care integra natura in “viata” ei a fost parasita pentru a ne aventura in marea calatorie a cunoasterii. Aceasta calatorie a lasat urme adanci si nu a fost atat de luminoasa pe cat se spera. Se cuvine sa meditam profund, sa ne continuam drumul cunoasterii, dar luand cu noi valorile imuabile ale acelei comunitati care faceau ca intre natura si cultura sa existe o relationare fireasca, in care natura exprima la modul sublim cultura. Pe acest drum, in cele din urma, omul va deveni un monarh intelept al planetei. Nu credem in intoarcerea in trecut si excluderea culturii in favoarea naturii, dar credem intr-o dezvoltare armonioasa; nu negam inteligenta omului contemporan, dar preferam intelepciunea.

De aceea propunem in locul opozitiei, antagonismului “cultura vs natura” relatia de comuniune “natura si cultura”, natura reprezentand o sursa continua de inspiratie a valorilor culturale umane si un mediu perfect in care cultura si civilizatia sa se integreze armonios. Intre om cu ale sale produsele culturale si natura a existat, mai exista dar foarte slab reprezentat si e imperativ necesar sa existe o legatura organica. Altfel, rupta legatura, riscul autodistrugerii este iminent. Natura fara cultura intotdeauna fiinteaza, dar cultura fara natura nu poate exista, iar in cazul in care cultura distruge natura se condamna la autodistrugere.

Privind relatia cu natura ca pe un proces de comunicare-cuminecare, omul are sansa de a-si descoperi deplin natura sa proprie si de a integra toata experienta sa actuala intr-un sens mai inalt, mai profund.

Opozitia cultura vs. natura s-a creat pentru ca la un moment dat al evolutiei umane omul a considerat natura lipsita de constiinta/viata, o masa amorfa care dobandeste sens numai fiind modelata de spiritul uman, altfel spus de nevoile/dorintele sale de moment.

Din fericire, tot in evolutia sa pe taramul stiintei, omul a descoperit ca opozitia nu-si are temei si ca natura nu e deloc amofa, salbatica, lipsita de sens. Ipoteza GAIA este una dintre teoriile de data recenta care a starnit multe controverse in lumea stiintifica internationala. Teoria a fost formulata de catre James Lovelock la mijlocul anilor ’60 si dezvoltata in lucrarea "Gaia: A New Look at Life on Earth” publicata in 1979.

Stim ca cele mai multe teorii sunt frumoase, elegante, dar ca ele nu sunt intreguri, ramanand doar in planul diafan al abstractiunii, pana cand sunt completate de practica.

Nu va asteptati sa va oferim un “plan bine pus la punct” despre “cum ar trebui sa fie”. Tot ce va putem oferi deriva din cautarea unor raspunsuri si este certificat de experienta noastra de viata. Va oferim alternative, atitudini, miezuri.

- Sa nu scoatem in afara vietii noastre grija si respectul fata de natura numind-o “ecologism”, ci s-o aasimilam ca un sine qua non al tuturor faptuirilor marunte, de zi cu zi si importante, care privesc marile alegeri in viata.

- Sa ne asumam responsabilitatea pentru toate actiunile noastre de zi cu zi si nu doar a celor de “dupa program”-ul de lucru sau de studiu. Ganditi-va ca cea mai mare parte a energiei, timpului celor mai multi dintre noi este consumata in slujba unor organisme supraindividuale al caror interes este de cele mai multe ori unul singur: profitul.

- Sa nu ne pacalim ca nu suntem responsabili pentru ceea ce compania / fabrica / institutia / corporatia in care lucram produce, pentru ca, odata angajati devenim mici rotite, componente ale unei masinarii, deci participanti la actiunile acesteia.