Numele
Hermes pare sa fi fost considerat in cursul secolului al III-lea d.H. si al
urmatoarelor un pseudonim convenabil pentru a fi pus in fruntea numeroaselor
scrieri sincretice in care se cauta imbinarea filozofiei neoplatonice cu
iudaismul lui Philon si cu doctrina kabbalista. Unele dintre aceste scrieri
hermetice pseudoepigrafice au ajuns pana la noi in originalul grecesc. Altele
au supravietuit in traduceri latine sau arabe. Insa cea mai mare parte dintre
ele pare sa se fi pierdut.
Lucrarile
atribuite lui Hermes Trismegistos, care sunt cel mai bine cunoscute si in afara
de orice discutie, au fost cuprinse intr-o culegere numita generic Corpus
Hermeticum. Zosima, un alchimist alexandrin din sec. al III-lea d.H.,
cunostea textul Poimandrēs
iar Sf. Augustin face referire la Asclepios, singurul dialog care exista
intr-o traducere latina. Dar filozofia lui Hermes a ajuns sa fie disponibila in
cea mai mare parte in Occident o data cu traducerea Corpus-ului de catre
Marsilio Ficino, in 1463. Fie ca au fost sau nu influentati de Hermes, totusi,
teologii alchimisti ai Renasterii, precum Agrippa si Boehme, au fost
considerati hermetici. In aceasta perioada ramurile oculta si filozofica ale
traditiei, intotdeauna combinate, se confundau atat de profund una cu cealalta
incat nu ar avea nici un rost sa le deosebim.
Publicarea
textului intitulat Tabula Smaragdina sau Tabla de Smarald, o alta
opera atribuita lui Hermes, a adus un amestec si mai puternic al genurilor,
acesta exprimand ceea ce ele au in comun cu o acuratete de neconfundat. "Ce
este dedesubt e la fel cu ce este deasupra", inima acestei scrieri scurte, nu
este numai rezumatul hermetismului, dar si ceea ce pentru multi oameni din
timpurile ulterioare a ajuns sa reprezinte tot ce trebuia sa se stie despre
Hermes.
Hermetismul,
care si-a edificat doctrina pe o serie intreaga de traditii egiptene si
greco-romane, trebuie privit ca una din marile sinteze realizate in epoca
elenistica. El a influentat profund gandirea esoterica occidentala.
