Vizualizari : 1998  |
Marcat ca favorit : 129 |
Echipa
Petrea Ciortan
Sunt nascut pe 18 iulie 1977 in orasul Comanesti, judetul Bacau.
Pasiunile, preocuparile si domeniile de interes ce ma caracterizeaza sunt distincte, avand un fir rosu ce le uneste.
Pasiunea pentru lumea basmelor si a povestilor mi-a indrumat pasii spre folclor si societatea traditionala fapt ce s-a concretizat in studii etnologice si intr-un interes major fata de logica mitului care sta la baza basmului. Pasiunea fata de mitologie este dublata de cea fata de astrologie si astfel s-a nascut o viziune mitica-astrologica asupra lumii.
Plecand de la experienta proprie avuta in locul copilariei si al adolescentei, am devenit din ce in ce mai constient de importanta naturii si a naturalului in viata omului. Alimentatia naturista, respectul fata de natura nu imi sunt straine. Dincolo de asta consider ca in viata omului experimentarea naturii trebuie sa devina un aspect prioritar. Indreptarea spre produse naturale, spre arhitectura ecologica, spre locuirea in natura sunt provocari la care trebuie sa raspundem cat mai repede.
Noua paradigma culturala definita de descoperiri din fizica, medicina, psihologie etc (exista o definitie pe site) este un alt domeniu de interes in care ma initiez, aceasta sintagma insumand multe din viziunile si pasiunile mele.
Muzica si poezia, credinta in puterile creatoare ale omului, prietenia sunt alte cateva coordonate care intr-un fel pot vorbi despre mine.
STUDII: Colegiul de Biblioteconomie, Stiintele Comunicarii Cluj Napoca 1999-2001;
Facultatea de Litere, sectia Etnologie - studii in curs.
REALIZARI:
Redactor si redactor sef al revistei studentesti Acribia 1999-2001.
Presedinte al Asociatiei Aqvarius 2002 – 2008; in acest cadru am realizat diverse actiuni si initiat unele proiecte.
Membru al Societatii Romane de Astrologie si Ezoterism si colaborator al revistei Conexiuni AstroEzoterice.
Simina Ana Guga
Niciodata nu mi-a fost prea usor sa scriu despre mine...Asa ca voi fi cat se poate de punctuala si va voi da niste informatii factuale. Am 24 de ani. In ceea ce priveste locul de munca, acesta este intotdeauna altul...mai exact, niciodata nu am vrut sa imi iau o slujba permanenta ci am preferat sa lucrez la diferite proiecte din care sa am ceva de invatat si care sa fie convergente cu domeniile mele de interes. In afara de informatiile punctuale de mai jos am facut, fac si voi face multe lucruri mai mari sau mai mici, atat pe un palier formal cat si informal....
STUDII : Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, sectia Sociologie, Universitatea Bucuresti (lucrare de diploma: “Impactul turismului asupra comunitatii locale din satul Vama Veche”); Master în Antropologie si Dezvoltare Comunitara, SNSPA (anul II)
DOMENII DE INTERES : sociologie si antropologie rurala/urbana, schimbare sociala, migratie, fotografie, ecologie, drepturile omului, drepturile animalelor
REALIZARI :
a. cercetari de teren pe tema migratiei (România, Spania, si Cehia), impactul turismului, cultura traditionala, devoltare rurala si urbana, comunitati marginale/saracie extrema, discriminare etnica si rasiala
b. Editor pentru revista Plotki – rumours from around the block (Berlin)
c. Editor pentru Border Blogs (Migrationonline/Cehia)
PUBLICATII : Articole pe diferite teme în revista Plotki – Rumours from around the block (Berlin), “ The individuals that change history. The Quest for a path in between worlds” in revista Chrismon (Germania, martie 2007) si in catalogul Work is Elsewhere (Cehia, septembrie 2006), “Comunitatile transnationale: redefinirea localului intr-o lume globala” (Open Society Foundation, L.T.S., noiembrie 2006), „Anything to Declare? Transit stories from across borders” (Cehia, Migrationonline, decembrie 2007)
Bogdan Rusu
M-am nascut la data de 8 septembrie 1982 (cu un sfert de secol in urma) la Bistrita; locuiesc in Bucuresti de vreo 6, 7 ani.
Am venit aici din mai multe motive, unul fiind inscrierea la Facultatea de Psihologie, pe care am si terminat-o, acum fiind pe punctul de a termina master-ul in Psihoterapii Cognitiv – Comportamentale. Am ales aceasta scoala de psihoterapie datorita accentului pe care il pune pe calitatile si forta personala a individului, pe descoperirea si activarea potentialului creativ al fiecaruia.
Cred in capacitatea omului de a-si construi propria viata si de a influenta realitatea inconjuratoare prin constiinta sa. Ma intereseaza de asemenea domeniul psihologiei transpersonale care printr-o abordare holista a omului, ofera posibilitatea intelegerii fiintei umane si a vietii in general, intr-un cadru mai larg, spiritual, plasand omul intr-un spatiu al conexiunilor intre tot ceea ce exista (traieste).
In muzica isi gasesc in principal exprimarea trairile, gandurile si ideile mele.
Cant la voce in trupa rock Tep Zepi, o trupa tanara dar care, cred eu, are si va avea ceva de spus. Asa ca va astept la concerte si sedinte de psiho – terapie?/consiliere?, sau mai bine zis, intalniri pentru imbunatatirea calitatii vietii.
Acest articol este in lucru, urmand a se adauga informatii
|
|
|