La multi si infiniti ani. Sa fie un 2008 magic!

Uite ca imediat se face si 2008; au mai ramas cateva ore, cateva vorbe de spus si poate si amintiri de depanat  de peste an. Un an nou urmeaza pe care il vom sarbatori si intampina fiecare cum voi putea. Un an nou in statistica anilor, deceniilor, secolelor, mileniilor. Oricum ar fi, sa ne distram de minune si sa avem parte de un 2008 fantastic, de un 2008 al implinirilor si materializarilor poate si a celor mai ascunse vise, un 2008 al armoniei si vizibilei evolutii atat spirituale cat si materiale! Sa traim un an in care sa exploatam cat mai mult calitatile noastre si sa ne surprindem cat mai clar defectele.

E drept, nu am serbat dintotdeauna anul nou la 1 ianuarie, ci doar de doua-trei sute de ani. Dar asta este o alta poveste si ea este relatata pe scurt in urmatoarele randuri. Speram sa aveti rabdare sa le cititi.

Orice ar fi, La multi si infiniti ani!

Preucupat printre altele de mitologie, de lumea societatilor traditionale, de-a lungul timpului am descoperit o serie de neconcordante intre calendarul oficial si cel al sarbatorilor traditionale, intre aceste amandoua si anumite momente ciclice si cruciale ale planetei.

Pasionat dar si sub imperativul nevoii de a intelege am cautat si am tot cautat, am sapat printre informatii si intelesuri, sprijinit mai mult sau mai putin voit de indelungate discutii cu prietenii, si am reusit sa fac putina liniste in zarva din calendar.

Vreau sa amintesc inainte de toate ca marile sarbatori, atat cele religioase cat si cele populare sunt grefate pe ceea ce ne invata astronomia ca fiind momentele de echinoctii si solstitii. Ar fi de mare insemnatate pentru noi daca am revalorifica echinoctiile si solstitiile si am intelege ca aceste momente sunt cruciale (+), realitati sacre imuabile pentru planeta si pentru noi, si astfel ne-am re-acorda la ritmul planetei care este perfect si de care ne-am indepartat fara sa constientizam.

Calendarul oficial al zilelelor noastre si folosit de intreaga lume pana sa ajunga in forma actuala a suferit dese transformari.

Neexistand nici o intentie (cred), ci datorita imprejurarilor, in timp, aceste schimbari au facut ca data calendaristica a unor sarbatori si obiceiuri sa nu mai corespunda cu realitatea astronomica peste care s-a grefat initial sarbatoarea sau obiceiul printr-un anumit ritual.

Astfel s-a ajuns la un paradox. Traim plini de sfintenie unele sarbatori religioase, participam la unele obiceiuri sau le observam cu interes dar intr-un timp altul decat cel peste care se suprapune ideal si sublim armonia realitatii cosmice, astronomice. Am intrat fara sa vrem in lumea formelor fara fond. Dar, daca ne-am incurcat, sunt convins ca avem puterea sa ne “descurcam”.

Intrucat cuvintele sunt vehicol al intelepciunii umane, s-ar cuveni sa pornim intr-un joc in care sa (re)descoperim sensuri pierdute ale unor cuvinte ce definesc anumite realitati, fiindca unele cuvinte ce codifica in intelesul lor realitatea inconjuratoare au suferit un tratament "murdar" ajungand sa nu mai insemne mai nimic pentru om la nivel global.

Este binevenita, chiar necesara aceasta aventura a recuperarii sensului unor cuvinte, tocmai fiindca ele s-au nascut intr-un context definind o anumita realitate si nu alta. Imbogatirea semantica este binevenita, uneori mutatiile semantice sunt necesare, dar pierderea totala a legaturilor cu realitatea ce a nascut un termen este periculoasa fiindca poate crea multa confuzie si ne priveaza de intelesurile originare si esentiale.

De exemplu cuvantul astronomie, uzitat in zilele noastre, mai spune foarte putin din ceea ce inseamna el. Echinoctiu, de asemenea. Des pomenite, ele au devenit din pacate niste notiuni seci. Ele vorbesc impreuna despre o anumita realitate care ar trebui sa intereseze pe oricine si nu la nivel de stiinta, ci la nivel de “a sti pe ce lume traim”.

Cu mult timp in urma aceste notiuni erau intelese in simplitatea lor si tratate dupa importanta cuvenita, subordonata ideii de cosmologie (inteleasa astazi sub acest nume). Si tot atunci anul nou era serbat de echinoctiu, in special in emisfera nordica ce cuprinde cea mai mare parte a uscatului si este de departe cea mai locuita suprafata.

De ce ? Pe 21 martie razele soarelui cad perpendicular pe ecuator incepand sa dezghete pamanturile emisferei nordice, renascand viata. Iar ciclul vietii incepe cu mugurele, cu samanta germinand. Alba iarna este un anotimp al batranetii, iar gerul, gheata si zapada ei sunt decorul cristalizarii intelepciunii umane.

Argumentul dezghetului, al firului de iarba reintors vietii nu este singurul. Tot in acest timp in extremitatea nordica a planetei incepe ziua polara. Iar daca un an poate fi considerat o zi si o noapte polara, inceputul anului (pentru cei din emisfera nordica), desigur, echivaleaza cu primele zori de zi la polul nord.

Care este istoria inceperii Anului Nou la 1 ianuarie? E mai mult decat simpla: in 153 i.Hr. consulii romani au hotarat ca anul sa inceapa pe 1 ianuarie; se pare ca la acea data intrau proconsulii in functie. Aceasta decizie a fost mai degraba administrativa, dar in anul 46 i.Hr., printr-o reforma a calendarului, alaturi de alte modificari, Cezar a hotarat ca prima luna a anului sa fie Januarius.

In Romania Anul Nou este serbat la 1 ianuarie nu de cand e lumea, desi pare surprinzator, ci doar de la sfarsitul secolului XVII – inceputul sec. XVIII. Si daca am ajuns in spatiul cultural romanesc, vreau sa amintesc de o sarbatoare din traditia poporului roman numita “Iesirea la plug” si care se serba pe 9 martie, de echinoctiu. Este un pic derutant daca nu se stie ca existenta acestei sarbatori a fost consemnata in secolul XIX, iar reforma calendarului, inceputa in Occident candva in sec. XIV, a ajuns in Romania abia in 1919, iar rectificarea fireasca a datelor calendarului popular nu a fost niciodata facuta. Citat de Simion Florea Marian in lucrarea “Sarbatorile la romani”, G. Dem. Teodorescu, referindu-se la sarbatorea “Iesirea la plug”, afirma: “Fara a mai starui asupra acestei credinte, faptul demn de reamintit este ca la 9 martie pamantul intra in echinoctiu de primavara, cand incepe aceasta mult frumoasa junie a anului si cand noaptea devine egala cu ziua.”

Revenind la plugusorul amintit de titlu, sa mai facem un pas. Anul Nou actual, serbat la 1 ianuarie, poarta cu sine celebrul obicei numit “plugusorul”. Cand eram mic (si dispus sa fiu mai simplu) nu intelegeam ce cauta plugul si ideea de “arat” in miezul iernii. Chiar nu intelegeam, dar ma linisteam crezand ca fantezia mea e bogata, iar cei mari stiu ei mai bine….

Crescand si ajungand in cautarea mea sa scriu aceste randuri, nu m-am facut aviator ca Antoine de Saint-Exupery, fiindca nici nu stiam sa desenez, fiindca nici nu am desenat ceva mic fiind; dar am inteles de ce lumea vrea sa are si sa semene in miezul iernii cand se intampla ca samanta sa inghete imediat ce ai aruncat-o din mana.

E simplu: schimbarea inceputului de an impusa candva de Caesar la 1 ianuarie, a mutat cu sine si obiceiul “Iesirii la plug”. Astfel se intampla ca (mai ales) taranii ies cu mic cu mare la 1 ianuarie si incep sa are. Si ara si ara si trag brazde dupa brazde. Iar asta, chiar daca acum pare amuzant, nu au facut-o din ignoranta, ci poate dintr-o inversunare data de credinta si respectul fata de traditie, ce i-a determinat sa nu renunte la un obicei specific inceputului de an si vechi de cand lumea. Mai trebuie mentionat ca Plugusorul de il stim cu totii este o varianta raspandita mai ales in Moldova si care a suportat multe slefuiri la nivel estetic. In Transilvania, dar si in alte zone ale ale tarii, Plugusorul pastreaza variante care nu sunt altceva decat o descriere a muncii agrare, un inventar al universului specific cultivarii pamantului.

Candva in mod firesc Anul Nou se serba la 1 martie, ce coincidea cu echinoctiul, iar un ritual al acestei sarbatori era, printre altele, iesirea la plug, sau Plugusorul.

In anul 1079, in Persia (Iranul de astazi) Omar Khayyam a realizat, la cererea sultanului Melek Sah, unul din cele mai precise calendare din istorie, avand o eroare foarte mica: 1 zi la 4.500 de ani. La 15 martie 1079, dupa calendarul iulian, Omar Khayam a introdus calendarul solar cu ani comuni de 365 zile si cu ani bisecti de 366. “Alternanta anilor bisecti era insa cu totul alta decat cea aplicata in Imperiul Roman. Intr-o perioada de 33 ani erau 25 ani comuni si 8 ani bisecti, intercalarea acetora facandu-se tinand cont de conditia impusa ca, intervalul de 33 de ani, echinoctiul de primavara care era fixat ca inceputul anului sa nu se departeze niciodata de pozitia sa cu mai mult de o jumatate de zi. Astfel s-a stabilit ca anii bisecti sa fie al 4-lea, al 8-lea, al 12-lea, al 16-lea, al 20-lea, al 24-lea, al 28-lea, al 33-lea.” Din pacate a fost folosit foarte putin timp pana la subjugarea persilor de catre musulmani care au impus propiul calendar ce este si astazi oficial.

Remarcabil la acest calendar este ca anul incepe odata cu echinoctiul, si cum am mai amintit, odata cu mugurele, cand natura incepe sa renasca, intr-un mod miraculos, ciclic, mereu. La fel de important este ca acest calendar este opera uneia dintre cele mai mari spirite ale umanitatii care a inteles pe deplin relatia planetei cu sistemul solar si a valorificat si rectificat, probabil unele forme arhaice de calendar.

Ca incheiere, amintesc ca ultimele luni ale anului se cheama Septembrie, Octombrie, Noiembrie si Decembrie (in latina: september, october, november, december) adica a saptea, a opta, a noua si a zecea luna. Desi semantic Decembrie inseamna “a zecea luna”, pentru noi ea este ultima din an, adica a 12-a. Consider ca acest exemplu este inca o marturie a faptului ca ultima luna anului era februarie, iar anul incepea in martie. Este de asemenea o dovada a dezordinii ce se ascunde in calendar, a formelor care se pastreaza fara fond. Nu-i asa ca ceva schimbari sunt necesare? Eu cred ca da.

Ratingul mediu al utilizatorilor

   (0 vot(uri))